Periodic independent de informații

29 august: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – Tradiții și superstiții

0

În 29 august, Biserica Ortodoxă marchează prin zi de post aspru Tăierea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

Potrivit obiceiurilor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză. Postul este unul foarte aspru.

Tot în această zi, în unele regiuni rurale nu se folosește cuțitul, toată mâncarea fiind ruptă cu mâna.

Deşi ziua de pomenire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost rânduită de Biserică zi de post şi de doliu, unele lăcaşuri de rugăciune, biserici de mir sau mănăstiri îşi serbează hramul.

De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică.

În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.

Sfântul Ioan Botezătorul – nașterea și viața

Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendenta seminţiei lui Aaron.

Naşterea proorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus, iar vestea a fost adusă de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Ioan s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până când i s-a poruncit să înceapă să predice. Ioan a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar şi pe acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

Pe când se afla întemniţat în castelul de la Maherus, Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său.

La un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, Irod a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, după ce Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, a cerut capul Botezătorului ca recompensă.

Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a îngropat capul sfântului la Ierusalim, pe muntele Eleonului, într-un vas de lut.

După ceva vreme, un proprietar bogat s-a făcut monah, luându-şi numele de Inochenţie şi a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului.

În momentul în care a dorit să zidească o chilie şi o bisericuţă, el a săpat adânc şi a descoperit vasul cu capul lui Ioan Botezătorul. Apoi, aflat în pragul morţii, Inochenţie îl ascunde din nou în pamânt, în acelaşi loc.

În vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor calugări cărora le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap, fiind cea dintâi aflare a sfântului cap.

Racla va ajunge apoi în grija lui Eustaţiu, un monah arian, care locuia într-o peşteră, care înainte de a fi trimis în exil îngroapă, la rândul său, capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Capul Sfântului Ioan a fost, de-a lungul istoriei, de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului sunt marcate pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului este prăznuită pe 25 mai.

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul – ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc

Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data trecerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere.

Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac exceptie de la aceasta regulă.

Astfel, Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; naşterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima şi a doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 martie.

Extrem de interesant este faptul că Sfântul Ioan Botezătorul nu este cinstit doar de confesiunile creştine, ci şi de unele grupări gnostice (mandeeni, nazorei), unionişti şi de musulmani, cei din urmă deţinând moaşte ale sfântului pe care le păstrează în moschei.

Unde se află capul Sfântului Ioan Botezătorul

Apoi peştera va fi locuită de monahi credincioşi, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a aflat în chip minunat capul sfântului, prilejuind a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus la Constantinopol, de către Sfântul Ignatie, în anul 860, în vremea împăratului Mihail, aceasta fiind a treia şi ultima aflare a cinstitului cap.

Se afirmă că locul în care este păstrat capul Sfântului Ioan Botezătorul, este Moscheea Umayyad sau Marea Moschee din Damasc, una dintre cele mai mari şi mai vechi moschei din întreaga lume, considerată al patrulea loc sfânt al Islamului.

Lăcaşul de cult este unic prin faptul că musulmani şi creştini se roagă împreună invocând ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul.

Teologii pun Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, alături de Schimbarea la Faţă a Domnului şi de Adormirea Maicii Domnului.

Astfel Schimbarea la Faţă semnifică chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos, Adormirea Maicii Domnului semnifică mutarea celei care L-a purtat pe Hristos, cu întruparea ei, la ceruri, iar Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul semnifică faptul că toţi cei care au preaslăvit pocăinţa vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul- Tradiții și superstiții

Legat de tradiţii şi superstiţii în această zi, care e numită popular şi Sfântul Ioan Cap Tăiat, pe vremuri se obişnuia să se ţină post până la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) cu rolul de a-i curăţi pe cei cu păcate grave.

În această zi exista credinţa că nu trebuie să se folosească cuţitul, totul se rupea cu mâna, şi, de asemenea exista obiceiul de a nu mânca fructe şi legume cu formă rotundă.

Totodată, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat.

Din același motiv nu se mănâncă nici fructe sau legume roşii. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene, care au forma capului.

Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei: aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul: post aspru cu struguri și apă

Tot un obicei care vine din popor este acela de a ține post „de la cruce până la cruce”, un post care ținea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăti pe cei care au savârșit omoruri sau alte păcate grave, potrivit crestinortodox.ro, iar cei care decideau să postească în acea zi mâncau doar turte de grâu sau mălai.

Pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

Tradiția spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru, în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.

Teologii pun Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, alături de Schimbarea la Faţă a Domnului şi de Adormirea Maicii Domnului.

Astfel Schimbarea la Faţă semnifică chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos, Adormirea Maicii Domnului semnifică mutarea celei care L-a purtat pe Hristos, cu întruparea ei, la ceruri, iar Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul semnifică faptul că toţi cei care au preaslăvit pocăinţa vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.

Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul preoții ortodocși recomandă o rugăciune puternică. Aceasta trebuie rostită nouă zile la rând, pentru îndeplinirea tuturor dorințelor. De asemenea, slujitorii Domnului recomandă ca această rugăciune să fie scrisă pe o foaie și purtată tot timpul.

„O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie Îngerească, te-ai şi născut.

Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatatlui tău s-a pecetluit.

Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit.

Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat.

Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.

Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.

Prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin!“.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate