Periodic independent de informații

Accident cu victimă pe un drum din Neamț: O depășire periculoasă ar fi putut provoca o tragedie (FOTO)

0
  • Ieri după amiază, la ora 13:11, pompierii au fost înștiințați prin apel la 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Ștefan cel Mare, Detașamentul de pompieri și SAJ Piatra Neamț.
  • „În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau 5 persoane. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Un bărbat de 21 de ani, pasager dintr-un autoturism, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SAJ. Au fost asigurate măsuri de prevenire împotriva incendiilor și s-a acționat pentru curățarea carosabilului se elementele rezultate în urma accidentului rutier.”, a transmis Lt. Popa Irina, purtător de cuvânt al ISU Neamț.
  • „Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp un bărbat, de 71 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe Drumul Județean 208 G, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, moment în care a acroșat un alt autoturism ce circula din sens opus, condus de un tânăr, de 19 de ani, din Dragomirești. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui tânăr de 21 de ani, pasager în autoturismul condus de tânărul de 19 ani.
  • Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a transmis sinsp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate