Periodic independent de informații

Accident cu victime, în Neamț – Microbuz cu persoane, răsturnat în afara părții carosabile

0

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DC 75, în localitatea Oniceni.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 34 de ani, conducea un microbuz pe DC 75, în localitatea Oniceni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, ar fi derapat, răsturnându-se în rigola de beton de pe marginea părții carosabile.

În urma evenimentului rurier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui tânăr, de 24 de ani, pasager în microbuz.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, transmite Ap Atomei Andreea – IPJ Neamț.

La ora 23:57 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Oniceni la un accident rutier produs în satul Solca. Un microbuz în care se aflau cinci persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Poienari, Detașamentul de pompieri Roman și SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau ieșite din microbuz.
Un bărbat de 34 de ani, policontuzionat, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ și ulterior transportat la spital.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 34 de ani care a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

ISU Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate