Accident de muncă mortal, în această dimineață – Un bărbat a fost strivit de un utilaj
- În această dimineață polițiștii au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, despre faptul că la sediul unei societăți din comuna Oarja a fost găsit un bărbat decedat.
- „La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, pentru primele măsuri, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești. Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, anjagat al societății, ar fi fost accidentat mortal de un utilaj, manevrat de un bărbat de 34 de ani.
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. De asemenea, au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a petrecut”, a transmis IPJ Argeș.