Accident în Neamț: La așa alcoolemie, cum să mai vezi drumul?
La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Dochia.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Dochia, conducea un autoturism, pe drum public, în localitatea Dochia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând podețul unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.