Periodic independent de informații

Accident în Piatra-Neamț. Un șofer cu permisul suspendat a băgat o femeie în spital

0

La data de 20 aprilie, în jurul orei 05:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe breteaua de legătură dintre strada Mihai Viteazului și Dărmănești, din municipiul Piatra-Neamț.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 65 de ani, ar fi condus un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Cedeaza trecerea, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa regulamentar.

În urma coliziunii a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 74 de ani, pasager în primul autoturism ce a fost transportată la o unitate medicală.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul de 65 de ani avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

a transmis insp.Ciofu Ramona – IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate