Accident la Petru-Vodă – Șoferul era beat pulbere
La data de 23 iunie a.c, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Petru-Vodă, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Poiana Teiului, conducea un autoturism, în localitatea Petru-Vodă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând gardul unui imobil și ulterior un parapet metalic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a transmis IPJ Neamț.