Periodic independent de informații

Alcoolul naște monștri: Scandal în fața unui bar din Neamț – Un bărbat a fost arestat

0

UPDATE: La data de 25 august  a.c., cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, un bărbat de 50 de ani, din Dulcești a fost agresat.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că, în fața unui bar din localitatea Dulcești, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, un bărbat de 54 de ani, din județul Constanța, folosindu-se de obiect tăietor înțepător, ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 50 de ani, fiind tulburată astfel ordinea şi liniștea publică.

Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj medical și transportată la o unitate medicală.

În baza probatoriului administrat, la data de 23 august a.c., față de bărbatul de 54 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 24 august a.c., persoana în cauză au fost prezentată instanței de judecată, față de  acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate

Suntem și pe Facebook

Urmăriți pagina pentru noi știri


This will close in 15 seconds