Alertă Alimentară: Dacă ați cumpărat acest produs din Kaufland, nu îl consumați!
- Kaufland anunță retragerea de la vânzare a unui produs pentru care a fost confirmată prezența unui nivel ridicat de patulină, anunță ANSVSA. Este vorba despre un suc de mere și vișine. Persoanele care au cumpărat produsul nu trebuie să-l consume și își pot primi banii înapoi.
- „În urma verificărilor periodice, s-a decelat o depășire a valorii admise pentru patulină în acest produs. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătății şi din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Kaufland a reacționat fără întârziere și a retras de la comercializare produsul în cauză.
- Clienții care au achiziționat produsul mai sus menționat cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugați să acorde atenție acestei informări și să nu îl consume. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal”, anunță compania.
- Potrivit sursei citate, rechemarea vizează doar produsul „ Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”, lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declarației producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL.
- Patulina este o micotoxină produsă de o varietate de mucegaiuri, în special Aspergillus și Penicillium și Byssochlamys, conform wikipedia. Găsită cel mai frecvent în merele în putrefacție, cantitatea de patulină din produsele din mere este în general privită ca o măsură a calității merelor folosite în producție. Conținutul de patulină în produsele alimentare este strict reglementat.