Bărbat în stare gravă, preluat de elicopterul SMURD după ce a căzut de pe o stâncă în Cheile Bicazului

La ora 18:52, prin apel la 112, Dispeceratul Integrat ISU-SAJ Neamț a fost înștiințat despre faptul că, în zona tarabelor cu produse artizanale din Cheile Bicazului, o persoană a căzut de pe o stâncă în râul Bicaz.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială complexă pentru intervenție), de la Serviciul de ambulanță Neamț (o ambulanță cu medic tip C de la Stația Piatra Neamț și o ambulanță tip B de la Substația Bicaz) și de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență Bicaz Chei (o autospecială de stingere).
De asemenea, de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov a fost alocat un elicopter SMURD care s-a deplasat la locul evenimentului.
Ajunse la locul indicat, echipajele de la ambulanță și serviciul voluntar au găsit o persoană de sex masculin, inconșteintă, căzută în albia râului Bicaz de la o înălțime de aproximativ 6-7 m. Echipajul medical a constatat că aceasta prezintă multiple traumatisme și necesită transportul la o unitate spitalicească.
Cu ajutorul tărgii lopată, s-a acționat pentru evacuarea victimei din mediul ostil. Bărbatul, cu vârsta de 51 de ani, a fost preluat de ambulanța SAJ tip C și transportat în zona carierei de piatră din localitatea Bicaz Chei unde a fost predat echipajului de pe elicopter, care a transportat victima la UPU Brașov.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 51 de ani, din Bicaz, se afla împreună cu familia în zona turistică Bicaz-Chei, s-ar fi urcat pe o formațiune stâncoasă situată între DN 12C și albia râului Bicaz, de unde s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în albia râului, de la o distanță de aproximativ 6 metri.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical din Neamț, iar ulterior cu un elicopter SMURD, a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Brașov.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest accident.
insp.Ciofu Ramona
