Controale ITM Neamţ la angajatori din domeniul restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
În perioada 12-15 iunie 2024 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul „ restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie“ – cod CAEN 56.
Obiectivele acţiunilor de control au fost :
- identificarea şi verificarea agenţilor economici care activeazã în domeniul „ restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie “;
- eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.


În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 25 controale.
La un angajator a fost identificată o persoană care presta activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 9 sancţiuni contravenţionale din care 6 amenzi în cuantum de 29.000 lei şi 3 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 22 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
– nerespectarea obligaţiei de a încheia contract individual de muncă, în formă scrisă salariatului, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
– nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncã evidenţa orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
– neîntocmirea regulamentului de ordine interioarã;
– nerespectarea obligaţiei de a stabili prin contractul individual de muncã un spor la salariu, pentru situaţiile în care repausul sãptãmânal este acordat şi în alte zile decât sâmbata şi duminica;
– nerespectarea obligaţiei privind repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii care este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus;
– nu au făcut dovada plăţii în totalitate a drepturilor salariale aferente lunilor aprilie şi mai 2024;
– durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore pentru salariaţi nu era urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
