Periodic independent de informații

Copil de 12 ani, victima unui accident rutier, transportat de urgență la spital (NEAMȚ)

0

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Negrești.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un minor, în vârstă de 12 ani, din Negrești, se deplasa pe bicicletă pe Drumul Județean 156A, în localitatea Negrești, ar fi fost acroșat de un autoturism, condus de un tânăr, de 25 ani, din aceeași localitate, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

*

În multe dintre cazuri, biciclistul implicat într-un eveniment rutier suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului.

  • Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
  • Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
  • Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. Copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
  • Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.

Poliţiştii nemțeni recomandă tuturor participanților la trafic să conducă cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate