Periodic independent de informații

Copil din Neamț, dispărut de DOUĂ LUNI: A plecat de acasă și nu s-a mai întors

0

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie de 31 de ani, din Roman, cu privire la faptul că, la data de 10 mai a.c., nepotul său TEODOR NECULAI-ALEXANDRU în vârstă de 14 de ani, a părăsit în mod voluntar imobilul său și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1.55 m, greutate – 45 de kilograme, fără păr, ten alb, ochi verzi, fără semne particulare.

La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o geacă de culoare albastru cu pete maro, un hanorac cu glugă de culoare negru, pantaloni din trening albaștri, fiind încălţat cu pantofi sport de culoare maro ce aveau inscripționată litera N, iar pe cap purta o şapcă neagră.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și a localităților limitrofe, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate