Degeaba avea permis, n-a fost destul. Tot s-a ales cu dosar penal
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, din județul Pâncești, care conducea o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, pe Drumul Național 2, în Horia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, corespunzător categoriei B+E.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.