DIICOT zguduie din temelii lumea „mojiștilor” din Piatra Neamț: Cinci indivizi au fost săltați
Ieri, 8 iunie 2022, judecătorii de la Tribunalul Neamț au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii GVI, CVC, VSI, IAP, PMA.
Acești indivizi cunoscuți în lumea consumatorilor de droguri și etnobotanice din oraș au ajuns pe mâna procurorilor de la DIICOT și ÎCCJ cu acuzații de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, specializat în traficul de droguri de mare risc și vânzare de entobotanice.
- dispune arestarea preventivă a inculpatului GVI pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv.
- dispune arestarea preventivă a inculpatului CVC pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv.
- dispune arestarea preventivă a inculpatului VSI pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv.
- dispune arestarea preventivă a inculpatului IAP pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv.
- dispune arestarea preventivă a inculpatului PAM pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv.