Doi oameni și-au pierdut viața la locul de muncă (NEAMȚ)
În perioada 01.11-30.11.2023, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2023, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale Legii nr.53/2003, republicată, modificată şi completată.
A. ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA NOIEMBRIE:
În luna noiembrie 2023, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, au fost realizate un număr de 242 acţiuni de control, din care 153 în domeniul relaţiilor de muncă şi 89 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Urmare finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 224 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 95 angajatori au fost sancţionaţi cu 127 sancţiuni contravenţionale, din care 107 avertismente contravenţionale şi 20 amenzi în cuantum de 109.000 lei.
A1. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ
În luna noiembrie 2023, au fost realizate un număr de 89 acţiuni de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 64 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 46 angajatori au fost sancţionaţi cu 63 sancţiuni contravenţionale, din care 56 avertismente contravenţionale şi 7 amenzi în cuantum de 30.500 lei.
Analiza situaţiei evenimentelor de muncă:
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 15 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, căderea de la înălţime sau de la același nivel. Dintre evenimentele comunicate, două au fost mortale.Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.
Mai multe detalii în documentul atașat mai jos:
Informatii-de-presa-ITM-NT-luna-noiembrie-2023-3