Periodic independent de informații

Evenimente rutiere trase la indigo, la Târgu Neamț și Roznov

0

La data de 03 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, un bărbat a suferit leziuni, în timp ce se deplasa cu bicicleta.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 72 de ani se deplasa cu bicicleta, pe strada Bisericii, din localitatea Drăgănești, ajuns la intersecția cu strada Șesului s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în șanțul betonat de pe marginea părții carosabile, autoaccidentându-se.

Bărbatul a fost transportat la CPU Târgu-Neamț, pentru acordare de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

*

La data de 03 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în Roznov a avut loc un eveniment rutier.

În urma deplasării la fața locului a echipajului de patrulare și intervenție, s-a constatat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Roznov, se deplasa pe bicicleta în orașul Roznov, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se.

Bărbatul a fost transportat la SJU Piatra-Neamț, în vederea acordării de îngrijirii medicale.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cauze a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declaratinsp.Ciofu Ramona

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate