Femeie pierdută, speriată și dezorientată, salvată de oamenii cu suflet și de polițiștii din Roznov
- A început să circule în spațiul public, pe rețelele de socializare, o imagine cu o femeie care, potrivit autoarei postării, este pierdută, dezorientată și speriată, dar în același timp refuză orice fel de ajutor. Am urmărit cazul, cerând totodată și părerea polițiștilor cu privire la această situație. Conform acestora, femeia ar fi din Dâmbovița și ar fi vrut să ajungă la un lăcaș de cult într-un alt județ, însă pe raza județului Neamț, mai exact în Roznov, femeia s-ar fi pierdut. După verificările efectuate de autorități, se pare că femeia nu a fost dată dispărută și nici nu a fost victima vreunei infracțiuni. Ulterior, aceasta a fost pusă în legătură cu familia, urmând să se întoarcă acasă, unde o așteaptă sora ei.
- „Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la o femeie care se deplasează dezorientată pe raza orașului Roznov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț face următoarele precizări:
- La data de 25 aprilie a.c., persoana în cauză, în vârstă de 36 de ani, din județul Dâmbovița, a fost depistată, pe raza localității Săvinești, de un echipaj de poliție. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu a fost semnalată dispariția acesteia, totodată stabilindu-se că nu a fost victima vreunei infracțiuni. De asemenea, la fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, însă femeia a refuzat acordarea de îngrijiri de specialitate.
- Ulterior, în noaptea de 25 spre 26 aprilie a.c., femeia a fost depistată de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, aceasta refuzând să fie transportată la o unitate de cazare.
- Astăzi, 27 aprilie, persoana în cauză a fost depistată de polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov, fiind condusă la sediul poliției, în vederea continuării verificărilor, unde aceasta a precizat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, intenționând să se deplaseze la un lăcaș de cult.”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
- De cele mai multe ori trecem nepăsători pe lângă persoane care au nevoie de sprijinul nostru dar iată că oamenii nu au rămas indiferenți de această dată, cerând ajutorul organelor competente și chiar dacă doamna care s-a rătăcit prin județul nostru a refuzat ajutorul oamenilor, probabil a făcut-o din teama de a nu ajunge victimă. Datorită implicării oamenilor, acest suflet va ajunge acasă în siguranță (sperăm să ajungă fără alte peripeții).