(FOTO) Incendiu violent într-un apartament din Bicaz – Proprietara nu a reușit să fugă din calea flăcărilor, a fost găsită inconștientă
Seara trecută, pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț împreună cu voluntarii din cadrul SVSU Bicaz au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament în orașul Bicaz. Locatarii din bloc s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, însă proprietara apartamentului a fost găsită în stare de inconștiență. Femeia a suferit arsuri grave, în proporție de aproximativ 75-80% din suprafața corporală. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale sosite la fața locului și transportată, în curs de resuscitare, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra Neamț.
„La ora 19:37, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul trei într-un bloc de locuințe de pe strada Piatra Corbului în orașul Bicaz.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de SVSU Bicaz, SAJ Bicaz și Detașamentul Piatra Neamț (3 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD).
Incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum în interiorul unei camere.
Pentru localizarea incendiului au intervenit pompierii voluntari, care au ajuns primii la locul solicitării. Aceștia au găsit în interiorul apartamentului o femeie de 77 de ani în stare de inconștiență, ce prezenta arsuri pe corp. Victima a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț.
Forțele de intervenție au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului. Au ars bunurile materiale din interiorul unei camere și s-au deteriorat pereții și bunurile din apartament dom cauza degajării de fum și a temperaturii ridicate.
Toți locatarii din bloc s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.”, transmit reprezentanții ISU Neamț.
Comunicat oficial SAJ Neamț: 28.06.2022, ora 19:37, Bicaz, incendiu cu o victimă sex feminin, 77 ani, diagnostic: arsură termică gr. II-III, pe aprox. 75-80% din suprafaţa corporală; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată unui echipaj cu medic; victima a fost transportată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ.