„Halloween” versus „Jocul Caprei” sau „Jocul Ursului” – Sărbători cu origini distincte dar cu semnificații asemănătoare

De ani buni există numeroase discuții cu privire la „adoptarea” Halloween-ului, o sărbătoare cu origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, Sărbătoarea s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.

Numele acesteia provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Eve (în engleza veche, „hallows” era cuvântul pentru „sfinți”, iar „Eve” este Ajunul), numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Activitățile specifice pentru Halloween sunt purtarea de costume specifice, colindatul, sculptarea dovlecilor în formă de felinar, jucarea de farse sau vizitarea unor locuri presupus bântuite. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

Sărbătoarea cunoscută sub numele de Halloween a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloweenului, observă că în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei, zeița fructelor și semințelor, sau în festivalul morților denumit Parentalia, sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samhain, scris inițial Samuin”. Numele provine din irlandeza veche și înseamnă „sfârșitul verii”.
Festivalul Samhain sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate” și este, uneori, considerat a fi „Anul Nou Celtic”.

O parte dintre români au adoptat această sărbătoare, însă de cealaltă parte a baricadei se află cei care nici nu vor să audă de asta, considerând „Halloween-ul” o sărbătoare demonică, satanistă, chiar dacă nu îi cunosc originea și semnificația reală.

Cu toate acestea, printre cei care strigă în gura mare că nu acceptă această sărbătoare, se numără și oameni care an de an participă la „Jocul Caprei” sau „Jocul Ursului”, cel mai probabil considerând aceste obiceiuri doar niște „parade”, fără a cunoaște, însă, originile și semnificațiile acestora.

Coborât din vechime, „parcă de când e lumea lume” (vorba lui Amza Pellea), mersul cu capra ţine de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, bouriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaie” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Masca este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiții „mascați” ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă și se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

Un spectacol autentic trezește în în spatele aparențelor fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă prin originalitatea costumului și coregrafiei.

Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum și alte manifestări ale măștilor zoomorfe (căiuții – feciorii travestiți în cai, turca – masca de taur) întâlnite în satele românești la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității.

Toate acestea par momente de veselie, de joc. Însă, inițial a fost vorba de cu totul altceva, dupã cum relateazã un cãlãtor strãin aflat la Iași în 1699. În „Jocul Caprei” intervenea un tânãr care trãgea o sãgeată falsã în cel mascat și acesta se prãbușea. Dacã asociem aceastã relatare cu imagini vechi de 20.000 ani, realizate de oamenii Cro-Magnon în Peșterile Lascaux, întelegem semnele profunde. Primitivii, înainte de vânãtoare, performau acest joc cu ferma convingere cã așa se va întâmpla și în realitate, adicã va fi ucis animalul pe care doreau sã-l vâneze. Cu toate cã biserica a condamnat aceste ritualuri (cel care juca rolul caprei nu avea voie sã intre în bisericã timp de 40 de zile), obiceiul acesta, ca și multe altele, s-a menținut, iar creștinismul a trebuit sã-l accepte.

„Jocul ursului” nu este caracteristic României, la mijlocul secolului al XX-lea ursarii cu urși vii au cuprins aproape întregul continent european. Jocul trebuie să fi avut, la origine, rolul de a purifica şi fertiliza solul în noul an. Reprezentaţia, foarte asemănătoare cu cea pe care o dădeau ursarii ţigani cu un animal domesticit în orice moment al anului, se încheie cu obişnuitele urări adresate participanților.

Spre deosebire de „capră”, umblatul „cu ursul” este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza că la originea acestei datini s-ar afla un cult traco-getic. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Alteori, masca este mai simplă: capul ursului se confecţionează dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucată de blană, iar trupul dintr-o pânză solidă, astfel ornată încât să sugereze perii maronii caracteristici.

Masca este condusă de un „ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). Aţâţat de ursar (Joacă bine, măi Martine/Că-ţi dau pâine cu măsline), în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ţinându-şi echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile.

„Alături de cel al ursului, „jocul caprei“ a aprins întotdeauna imaginaţia și creativitatea omului de la ţară, făcându-l să vadă în acest animal un simbol magic. „Capra“ (jocul cu măști) a fost privită ca o fiinţă care era în stare să apere comunitatea de cele rele, dar uneori, prin forma ei ciudată, era văzută și ca o zămislire pe faţa pământului a diavolului – și poate de aceea a apărut și expresia populară capra sare masa, iada sare casa“, explică historia.ro.

Acestea fiind spuse, deși „Halloween-ul” și „Jocul Caprei” sau „Jocul Ursului” au rădăcini distincte, toate trei împărtășesc o semnificație profundă. Aceste sărbători, în esență, celebrează ciclicitatea vieții, schimbarea anotimpurilor și conexiunea umană cu misterul și sacralitatea. Ele oferă ocazia de a onora tradițiile, de a întări legăturile comunitare și de a sărbători schimbarea în moduri distinctive.

Pentru noi, ca români, un lucru este cert: umblatul „cu capra” și „cu ursul” reprezintă două din cele mai îndrăgite datini de iarnă de pe plaiurile noastre, originile lor ancorându-se în vremuri precreștine chiar, motiv pentru care este uimitoare perseverența cu care s-au transmis peste secole până astăzi, iar acest fascinant și chiar misterios joc se practică în toate județele României, cu mare interes de către tineri.