Încă doi scandalagii din Neamț conduși la închisoare
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din Dragomirești.
Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu și încăierare.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
***
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din Borlești.
Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 150 de zile, pentru comiterea infracțiunii de amenințare.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.