Incendiu la POȘTA din Mărăței, în această dimineață – Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor
În această dimineață, la ora 04:00, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu în municipiul Piatra-Neamț, pe strada Mărăței, la clădirea ce aparține Poștei Române.
„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru descarcerare).
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare de fum în interiorul unei încăperi.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei pentru descarcerare, au acționat pentru deblocarea căii de acces și tăierea gratiilor de la fereastra încăperii în care se manifesta incendiul. Ulterior s-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru evacuarea fumului din clădire. Au ars obiecte de mobilier, documente, cartoane etc.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.”, a transmis Cpt. Irina Popa, ISU Neamț.