Periodic independent de informații

La un pas de un sfârșit cumplit – Bărbat atacat cu bestialitate în propria curte (NEAMȚ)

0

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că, soțul său, în vârstă de 35 de ani, a fost înjunghiat în curtea imobilului personal, din localitatea Oniceni.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași data, în jurul orei 20:30, pe fondul consumlui de alcool și a unor neînțelegeri privitoare la o sumă de bani, între trei persoane cu vârste de 20, 31 și 32 de ani, care se aflau la un bar din localitatea Oniceni, ar fi avut loc un conflict verbal.

Ulterior, cei trei s-ar fi deplasat la locuința bărbatului de 35 de ani, unde conflictul ar fi continuat, iar bărbatul de 31 de ani, folosindu-se de un cuțit ar fi aplicat mai multe lovituri bărbatului de 35 de ani.

Acesta a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La data de 11 iunie a.c., față de cele trei persoane a fost dispusă măsura preventivă de reținere pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 12 iunie a.c. competența a fost declinata catre Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamt, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativa de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Persoanele cercetate au fost prezentate instanței de judecată, față de doi bărbați, cu vârste de de 31, respectiv 32 de ani fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar față de tânărul de 20 de ani, măsura arestului la domiciliu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate