Periodic independent de informații

Misiune contracronometru a polițiștilor locali: „Poliția? Ajutor! Se ard micii pe grătare” (Piatra Neamț/FOTO)

0

Sezonul estival și temperaturile ridicate îndeamnă pe tot mai multe persoane să se relaxeze în mijlocul naturii sau chiar pe spațiile verzi dintre blocuri.

A fost și cazul a trei cetățeni care au încins grătarele fără a lua în considerare faptul că acest lucru este interzis în municipiul Piatra Neamț, atât în zona urbană cât și în cea extravilană.

Polițiștii locali de ordine publică – Poliția Locală Piatra Neamț au fost sesizați în urma solicitărilor venite prin Dispecerat și au surprins cele 3 persoane pe care le-au sancționat contravențional pentru încălcarea Legii 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.

Reamintim faptul că potrivit art. 4, pct. 1 din actul normativ sus menționat, desfăşurarea activităţilor de picnic este interzisă, cu excepția zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic – zonele aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.

Încălcarea prevederilor legii ce reglementează desfășurarea activităților de picnic atrage sancțiuni contravenționale ce pot ajunge și până la 5.000 de lei.”, transmite Poliția Locală Piatra Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate