Periodic independent de informații

O femeie și-a bătut soțul cu o coadă de mătură, până l-a omorât

0
  • Ieri, în ziua de Paște, la Borșa, județul Maramureș, a avut loc o crimă teribilă. În urma unui conflict spontan izbucnit între doi soţi, se pare că femeia a pus mâna pe o coadă de mătură şi a început să-și bată cu sălbăticie bărbatul. Tot ea a fost cea care l-a găsit căzut în dormitor, pe pardoseală.
  • Din păcate, echipajele de prim-ajutor ajunse la fața locului nu l-au mai putut ajuta pe bărbatul de 63 ani, fiind declarat decesul. 
  • Multiplele trumatisme suferite în urma bătăii – fractură de stern, traumatism toracic, coaste fracturate, leziuni la picioare, cap și brațe – i-au adus omului sfârșitul.
  • Trupul neînsuflețit a fost dus la morga spitalului din Borşa pentru necropsie, în timp ce femeia de 61 de ani se află la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, pentru expertiza psihiatrică. Experții trebuie să stabilească dacă a avut sau nu discernământ la momentul faptei.
  • Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, victima ar fi fost agresată fizic de către soția acestuia, o femeie de 61 ani. Aceasta a fost internată la Spitalul Municipal Sighetul Marmației în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, a transmis IPJ Maramureș.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate