Periodic independent de informații

Poveste cu final fericit pentru doi căluți din Neamț care au fost furați noaptea de pe câmp

0

La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați de către un tânăr, de 18 ani, din Stănița, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras două cabaline de pe un teren viran din localitate.

În urma investigațiilor efectuate cu operativitate de polițiști, au fost identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 20 spre 21 mai 2022, un minor în vârstă de 16 ani și un tânăr de 27 de ani, ambii din județul Iași, ar fi sustras două cabaline din extravilanul localității Ghidion, fiind cauzat un prejudiciu estimat la aproximativ 10.000 de lei.

Cele două cabaline au fost recuperate de polițiști, fiind restituite persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate