Săptămâna Mare/Săptămâna Patimilor – TRADIȚII ROMÂNEȘTI

Săptămâna Mare, ultima săptămână a Postului Paștelui, numită și Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti credincioșii pentru Înviere.

Pentru a simți bucuria pascală, trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât și trupul, înăsprind postul pe cât ne stă în putință măcar în aceste ultime zile, care sunt și cele mai importante din Post. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă și peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea, la fel ca și peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos.

Postul Negru este ținut în credința că Dumnezeu îl va feri pe cel care postește de toate bolile, îl va face să fie sănătos și să-i meargă bine tot restul anului și îl va ajuta la necazuri și nevoi.

Pentru Săptămâna Patimilor sunt caracteristice următoarele tradiții: păstrarea liniștii și a tristeții generale; focuri rituale; respectarea strictă a postului; interdicția unor importante lucrări casnice; îngrijirea locuințelor; curățenia prin curți; întreruperea provizorie a lucrărilor principale în câmp; confecționarea hainelor noi pentru sărbătoare; tăierea vitelor și pasarilor pentru sărbători; tocmirea lăutarilor pentru hora satului; împărtășirea la biserică; iertarea reciprocă între oameni.

Numită și Săptămâna Neagră în Bihor și Maramureș, Săptămâna Mare găsește pe toată lumea ocupată, toți se pregătesc să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.

În această săptămână se face curățenie generală în casă, în curte și în acareturi: se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță gunoiul din suri, se lipesc și se varuiesc pereții, se spală perdelele și mobilierul, se șterg geamurile, se aerisesc toate hainele, asternuturile și covoarele. Se face curățenie și în grajdul animalelor, varuindu-se înăuntru.

Bărbații muncesc la câmp până târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie și își ajută nevestele la treburile casnice.

În Maramureș, în această săptămână oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și albastru închis. Ștergarurile se schimbă în ziua de Înviere cu cele albe, iar femeile își schimbă portul.

Luni și marți, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urmă învățături ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie de Sfintele Paști, fiecare credincios luând aminte în această zi la două exemple: cel al păcătoasei desfrânate, îndepărtată de Dumnezeu (dar care, aducând în această zi mir și ungându-L pe Hristos, devine mironosiță) și cel al lui Iuda (ucenicul care, deși apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginți fariseilor și cărturarilor ce voiau să-L ucidă). Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care trebuie să postească creștinii de-a lungul anului.

În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească și să împărtășească. Tot în Joia Mare, în Maramureș nu se dă prescură acasă, ci se oprește de la toată lumea, caci din ea se pregătesc pasile. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toți în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru.

Vopsitul ouălor în roșu se face în Joia Mare, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca și cozonacul, care vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfintite.

Patru lucruri sunt prăznuite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă.

Există și câteva superstiții referitoare la această zi:

• nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în această zi va rămâne leneș un an întreg;
• dacă doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabilă de lucru tot anul;
• morții vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii;
• în credința populară această zi este termenul final când femeile trebuie să termine de tors cânepa.

Dintre obiceiurile din Joia Mare amintim:

• se fac focuri în curtea casei, pentru ca morții să se poată încălzi. Focul din Joia Mare se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăjoară, dacă vreți să fie și ei luminati pe lumea cealaltă. În unele locuri se duc la biserică băuturi și mâncăruri, care se sfintesc și se dau de pomană, pentru sufletul morților. În alte părți se împart la biserică coliva și colaci;
• o altă tradiție este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce înseamnă inflorirea și, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat;

În Vinerea Mare, nu se mai slujește Sfânta Liturghie, se ține post negru și nu lucrează nimeni nimic, nici măcar clopotele nu se trag. Dacă trebuie vreun mort îngropat, se îngroapă numai cu bătaie de toacă. De când se slujește Punerea în Mormânt și până în ziua Învierii, nu se trag clopotele.

Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tinguirii lui Hristos, care se află acum în mormânt. La sfârșitul slujbei se încunjură biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toți credincioșii. Numit și Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in sau de mătase, de catifea sau de musama pe care se află imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale, definitivează curățenia și fac ultimele retușuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere și în zilele de Paști.

Tradiții în Sâmbăta Mare:

• se sacrifică mielul și se prepară drobul, friptura și borșul de miel. De Paște nu se pregătesc foarte multe feluri de mâncare.
• pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Înviere și în zilele de Paști, măcar o cămașă nouă, cusută în orele de taină ale nopții, iar bărbații să aibă cel puțin o pălărie nouă.

La miezul nopții, lumea pornește în liniște spre biserică, pe drum se vorbește în șoaptă, iar la slujbă toată lumea stă cu mare evlavie. După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la capătaiul morților familiei și aprind și acolo lumânări, ca și cei trecuți dincolo să știe că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană și în ziua de Înviere, dar și peste o săptămână, când e Paștele Morților. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouăle de Paști nu se aruncă, ci se păstrează o săptămână, când se roșesc din nou ouăle, se duc la biserică, se slujesc și apoi se duc afară, la morminte, și se dau de sufletele celor duse.

Copiii abia așteaptă să vină de la slujba de Paști, că dorm o oră, două, și se scolă să meargă prin vecini, să vestesca Învierea și să primească ouă roșii și banuți. Băieții merg întâi, în zori, și apoi fetițele, după ceasurile zece, unsprezece. Că așa e credința, în ziua de Paști trebuie să-ți intre întâi în casă un băiat, că să ai spor și bogăție, că dacă-ți intra o fată, ți-aduce sărăcie și ghinion.

La masa de Paști, la amiază, se adună cei ai casei, se mănâncă miel și cozonac și se petrece în liniște, fără muzică și galagie. Bătrânii ies apoi la porțile caselor și vorbesc, povestesc.

În Maramureș și Bihor se fac vizite în sat la alte familii, a doua și a treia zi de Paști, când se organizează și hora satului sau higheghe. Se angajează lăutari, și acolo, în mijlocul satului, se adună toți, tineri și bătrâni, și petrec.

Un obicei, în zona Bihorului este Ruga pentru ploaie. Se face după Paști, aproape de Rusalii, când vremea e secetoasă și holda de grâu are nevoie de ploaie. Se adună șapte feciori (cate zilele săptămânii), în fața bisericii, fiecare cu câte un snop de spice în mână. Merg în cimitir și scot doar cu mâinile goale cea mai veche cruce. Însoțiți de preot și de tot alaiul satului la Valea Chijicului, crucea este pusă să plutească pe apă și preotul citește de dezlegarea ploii. Apoi, toată lumea aruncă cu spice și cu flori peste crucea din apă, rugându-se să aducă ploaie și să fie holdurile bogate. La terminarea slujbei, cei șapte feciori scot crucea din apă și o duc la loc, în cimitir.

În intervalul dintre răstignirea pe cruce și Înviere, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându-i porțile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viață spirituală, biruitoare și fericită, și fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viața chinuită din iad, întrucât toți treceau pragul eternității cu sufletul transfigurat de păcat. Aceste trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul desprins de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această înviere, numită și Învierea de Obște, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorât la iad a fost acela de a încredința și celor de acolo, care au trăit pe pământ înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului.