Periodic independent de informații

Și tu poți fi voluntar: Campanie de recrutare în cadrul programului „SALVATOR DIN PASIUNE”

0

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț reia Campania de recrutare a voluntarilor în cadrul progamului de voluntaiat „Salvator din pasiune”

Activitățile de voluntariat din cadrul acestui program se materializează prin acordarea sprijinului comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activitățile derulate alături de pompierii militari vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor nemțeni sunt următoarele:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;

Dosarul candidatului trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere,
  • certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani),
  • copie a actului de identitate, avizul psihologic,
  • actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare,
  • adeverința medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii „nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” și „clinic sănătos” și
  • acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Dosarele complete ale candidaților vor fi depuse în perioada 10.06. – 24.06.2022, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-15.00, la punctele de control acces din cadrul Detașamentelor de pompieri din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț.

După analiza dosarelor și în funcție de numărul de solicitări, candidații vor fi contactați pentru semnarea contractelor de voluntariat și furnizarea informațiilor despre activitățile viitoare.

La finalul perioadei de voluntariat, voluntarul va obține un certificat de voluntariat și un raport de activitate emis de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obținute de la sediul ISU Neamț sau accesând site-ul www.ijsunt.ro.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate