Periodic independent de informații

Șofer rănit în urma unui accident rutier, noaptea trecută [VÂNĂTORI-NEAMȚ]

0

În noaptea de 8 mai a.c., în jurul orei 02:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15B, în localitatea Vânători-Neamț.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, conducea un autoturism, pe sectorul de drum indicat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și avariind o conductă de gaz.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și reprezentanți ai operatorului conductei de gaz.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.”, a declarat insp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.

Potrivit unor surse neoficiale, șoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed.

La ora 02:10 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DN 15 B în comuna Vânători Neamț. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a lovit o țeavă de gaz care s-a rupt.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, IPJ și operatorul de distribuție gaze naturale.
Conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Bărbatul de 27 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportat la CPU Târgu-Neamț.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Echipa operatorului economic de distribuție a gazelor naturale a acționat pentru remedierea defecțiunilor produse de evenimentul rutier.

ISU Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate