Telegondola din Piatra Neamț – O poveste din vremuri demult apuse. Ce eșec va mai urma?
Telegondola din Piatra Neamţ, o instalaţie aeriană de transport pe cablu, împreună cu noua pârtie şi telescaunul, se inaugurau cu fast pe 15 februarie 2008, însă, peste ani s-au dovedit a fi un proiect turistic aproape eşuat, care a înglodat municipalitatea în datorii.
S-a dorit creşterea atractivităţii oraşului, la deschiderea ei, participând cu surle și trâmbițe, alături de alţi oficiali, Elena Udrea, pe atunci ministrul Turismului, şi primarul Gheorghe Ştefan. Proiectul, unul îndrăzneţ la acea vreme, a costat circa 14 milioane de euro.
Pentru realizarea lui au fost luate credite, dar primăria plăteşte şi acum rate foarte mari, care împovărează bugetul local. Aflată în subordinea Consiliului Local, Perla Invest, firma care administrază telegondola Piatra Neamț şi baza turistică, este de câţiva ani în faliment.
Recent, Consiliul Local a decis scoaterea la vânzare a staţiei de plecare din faţa gării, cu 1.379.000 de euro, pentru plata datoriilor către Direcţia de Finanţe şi Alpha Bank. Cel care o va cumpăra trebuie să îi păstreze destinaţia de la etaj (de unde pornesc telecabinele), dar în clădirea respectivă sunt numeroase spaţii comerciale.
„Dacă staţia de plecare va fi valorificată, nu vor mai trebui vândute alte imobile, iar primăria va putea reglementa cu Perla Invest recuperarea debitelor din activele rămase disponibile, printre care Baza Hipică, instalaţia de telegondolă, instalaţia de telescaun şi altele“, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Pe Cozla, cei care doreau să se bucure de plăcerile iernii puteau schia pe o pârtie cu instalaţie de nocturnă şi aveau la dispoziţie telescaun. Mai era şi o pârtie de tubing pentru copii, dar a fost dezafectată. În sezonul 2017/2018 nu s-a putut schia, nefiind zăpadă.
Ultima dată, pârtia a fost deschisă în iarna 2018/2019, s-a schiat între 10 ianuarie şi 3 martie 2019, dar au rezultat pierderi de 271.375 lei. Cele 6.260 de bilete vândute au adus încasări de 218.625 de lei, dar electricitatea şi mentenanţa au costat 490.403 lei.
Acum, pe Cozla mai sunt restaurante, cafenele şi terase, s-a construit şi un hotel, dar acesta nu a funcţionat deloc. Traseul telegondolei are doi kilometri, iar turiştii pleacă din faţa gării cu telecabine, care-i transportă până pe culmea împădurită.
„Fiecare trage focul la oala lui”, așa spune o vorbă din popor. Așa a făcut fiecare cârmuitor al orașului, așa se procedează și acum. Avem stații la preț de apartament, avem grădină publică și alte „atracții”, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va urma.