Periodic independent de informații

Tragedie pe „Drumul Morții” DN2-E85: Un bărbat a fost lovit de un ansamblu de vehicule și lăsat să zacă pe asfalt. Șoferul și-a văzut de drum…

0

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 18.42, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, se află o persoană căzută pe partea carosabilă, posibil victima unui eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Secuienii Noi. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, iar la data de 7 decembrie a.c., cadrele medicale au declarat decesul acestuia.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în accident a fost implicat ansamblul de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Suceava.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate