Verdele înseamnă sănătate, dar nu pe etilotest – Bărbat din Piatra Neamț, prins cu băutura-n cap, la primele ore
La data de 16 mai a.c., în jurul orei 07.58, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ulmilor, în municipiul Piatra Neamț.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.