Periodic independent de informații

Viteza face victime din nou – Accident rutier la Sabasa (OFICIAL IPJ NEAMȚ)

0

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 209B, în Sabasa, a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

„Cu ocazia deplasării la fața locului și din verificările efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 41 de ani conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitara și semiremorcă, în satul Sabasa, având direcția de deplasare DN17B Borca -DJ209B Sabasa, într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanțul din stânga sensului său de deplasare.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Orășenesc Bicaz, pentru investigații.

Acesta a fost testat cu un aparat etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltată o mostră biologică, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat Insp. Ciofu Ramona IPJ Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate