Zi neagră pentru o familie din Neamț: Un bărbat a fost găsit fără suflare într-un loc public
- Potrivit unui comunicat transmis astăzi de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, un echipaj medical a intervenit duminică, 24 aprilie într-un loc public din Zănești.
- La locul solicitării a fost găsit un bărbat în vârstă de 63 de ani aflat în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de către personalul medical a fost pronunțat decesul persoanei în discuție. Conform protocolului, pacientul a rămas la locul solicitării până la sosirea unui echipaj al Serviciului de Medicină Legală.
- „În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență, fiind transportat la SML Neamț. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, a transmis IPJ Neamț.