Periodic independent de informații

Andrei Carabelea: „Astăzi am semnat contracte de finanțare pentru două noi creșe, în valoare de peste 28,5 milioane de lei”

0
imagine ilustrativă

Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea a transmis un mesaj emoționant cu ocazia începerii noului an școlar, explicând totodată de ce nu a putut fi alături de elevi, părinți și profesori în această zi specială. Pentru că orice reușită necesită sacrificii, edilul orașului a anunțat într-o postare publică pe pagina sa, faptul că astăzi s-au semnat contractele de finanțare pentru două noi creșe, o veste extraordinar de bună pentru părinți.

Primii pași în sala de clasă, primele cărți, primele emoții pe care le trăim alături de cei mai importanți oameni din viața noastră. Despre toate acestea este vorba în prima zi de școală, la începutul unui nou an. Sunt emoții speciale pentru toată lumea, de la elevi, la părinți și dascăli.

Am trăit prima zi de școală într-un mod diferit în fiecare an: ca elev, ca profesor, mai apoi ca părinte, când am avut (și încă am) cele mai mari emoții. În ultimii ani, la toate acestea s-a mai adăugat misiunea de primar.

Astăzi am transmis mesajul meu de început de an școlar cu ajutorul unor buni colegi și mesageri. Le mulțumesc pentru asta. Nu am ajuns eu personal, pentru că am încă o veste bună: am semnat contracte de finanțare pentru două noi creșe, în valoare de peste 28,5 milioane de lei. Totodată, sunt și primele contracte de finanțare prin PNRR. Un moment nu doar simbolic pentru viitorul orașului.

Educația este prioritatea mandatului meu. Am inițiat deja un program de modernizare a unităților de învățământ din Piatra-Neamț, care a început deja în peste o treime din școli. Peste o treime dintre școli se află deja sau intră în lucrări de amploare. Nu e simplu pentru nimeni. Dar nu avem altă opțiune. Condiția pentru reușită este o colaborare eficientă între instituții, conducerile școlilor, profesori și părinți, cu o singură prioritate în minte: elevul.

Dragi elevi, vă doresc mult succes, curiozitate și dorință de a cunoaște și a descoperi lumea! Va fi a voastră curând și e mult mai complexă decât am învățat noi. Iar voi trebuie să fiți mai buni. Dragi profesori, vă transmit mulțumirile mele pentru că puneți pasiune în munca de a inspira și forma noile generații. Cu răbdare și înțelepciune, dispuși mereu să vă autodepășiți pentru ca elevii voștri să fie cei mai buni. Dragi părinți, nimic nu ar fi posibil fără iubirea, eforturile și suportul vostru! Educația copiilor este fără nicio îndoială primul rol al părinților.

Pentru că educația nu e doar la școală. Ci mai ales acasă. Și pe întreg parcursul vieții.

Un an școlar plin de rezultate minunate tuturor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Atenție! Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Acceptă Citește mai mult

Politica de cookies și confidențialitate

Suntem și pe Facebook

Urmăriți pagina pentru noi știri


This will close in 15 seconds